Vocea ta devine vocea lui – despre comunicarea cu tinerii sportivi

Probabil că încă de la începuturile sportului au existat părinți entuziaști, iubitori, critici sau visători, mereu pe margine sau în tribune. Unii susțin cu blândețe, alții cu prea multă pasiune. Și, uneori, această pasiune depășește limitele constructive.

Părintele are un rol esențial în viața copilului care face sport de performanță. Dar, din dorința de a ajuta, riscă să preia roluri care nu-i aparțin. Iar atunci, susținerea se poate transforma, fără intenție, în presiune.

Cei trei jucători cheie din viața sportivă a copilului tău (mă refer la vârste de până la 16-17 ani, când deja este o altă etapă importantă ce presupune trecerea la seniorat) sunt:

COPILUL – Este protagonistul. Totul pornește de la el: alegerile, efortul, motivația. El trăiește bucuriile, eșecurile, progresul. Este cel care trebuie să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește obiectivele personale.

ANTRENORUL – Este ghidul tehnic. El antrenează, corectează, inspiră, provoacă. Are viziunea, strategia și planul de antrenament.

PĂRINTELE – Este sprijinul emoțional. Iubește necondiționat, încurajează, alină, oferă siguranță. Este șofer, bucătar, manager de echipament și, mai presus de toate, suport moral.

Problemele apar atunci când aceste roluri se amestecă. Când părintele devine antrenor acasă sau analist sportiv în drum spre casă. Când părintele preia controlul programului copilului sau contestă deciziile antrenorului în fața acestuia. Când părintele pare mai implicat în sport decât copilul.

Ce simte copilul când ne dorim "prea mult"?

Anii petrecuți în preajma sportivilor de performanță mi-au arătat ceva clar: când părintele pune așteptări nerealiste sau prea multă presiune, copilul ajunge să urască sportul. Să somatizeze. Să renunțe. Și nu pentru că nu era bun. Ci pentru că nu mai era al lui. Nu se mai simțea liber să greșească, să viseze, să încerce.

După antrenament, copilul are nevoie de suflet, nu de feedback

Nu-l întreba „Ai câștigat?” sau „Ai marcat?”.

Întreabă-l „Cum te-ai simțit?”.

Fii prezent, nu critic. Ajută-l să simtă că efortul contează, nu doar scorul. Că el, ca om, e mai important decât rezultatul.

Câteva instrumente ce pot fi utile

Intrebarea clasica - "Ai castigat?" sau "Ai marcat?" accentuează doar performanta și poate crea anxietate. E important sa inlocuim aceste intrebari cu unele mai profunde, de tipul S.O.C.K.  (specifice, deschise, creative, potrivite vârstei)

Pentru a întelege trăirile copilului:

• Ce te-a surprins azi la antrenament?

• Ce ți s-a părut greu?

• Ce ai schimba dacă ai putea?

Cu o zi înainte de competiție:

• Cum te pot sprijini cel mai bine mâine?

După competiție:

• Ce amintiri frumoase ți-ai făcut azi?

• Ce a mers bine din ce ai făcut tu?

• Ce ai învățat?

Pentru a întelege dinamica socială:

• Cu cine ai stat cel mai mult?

• Cum te simți când ești cu [nume]?

• Ce e special la unul dintre colegii tăi?

Închei prin a spune că am învățat un adevăr simplu, dar esențial:

Children become the messages they hear most. 

Dacă vrei să crești un campion echilibrat și fericit, ai grijă ce mesaje îi transmiți – zi de zi, nu doar pe terenul de sport.