Capcana perfecțiunii

„Perfectul meu.”

„Ești copilul perfect.”

„Copilul ideal.”

„Mândria noastră.”

Sunt cuvinte pe care mulți părinți le spun cu dragoste. Dar, pentru unii copii, aceste cuvinte se transformă în ecou greu de purtat: „Trebuie să fiu mereu impecabil. Nu am voie să greșesc.”

În cabinet, am întâlnit copii și adolescenți care trăiesc exact așa. Obosiți, tensionați, mereu atenți să nu facă vreo greșeală. Pentru ei, nota 9 nu este suficientă, un mic pas greșit în competiție înseamnă rușine, iar un feedback critic este simțit ca un verdict: „nu mai sunt demn de iubire.”

Cercetările recente vorbesc despre o „epidemie a perfecțiunii”. Un raport al American Psychological Association (aici ) arată cum copiii și adolescenți sunt afectați în mod negativ de perfecționism.

Iar un studiu publicat în Brain Sciences (aici 2025) confirmă legătura dintre perfecționismul maladaptativ și probleme psihice precum anxietatea, depresia și dificultățile de reglare emoțională.

La 6–12 ani, copiii iau foarte în serios etichetele primite. „Ești genial”, „Ești perfect” par complimente, dar copilul le transformă în obligații: „Trebuie să rămân așa, altfel dezamăgesc.” Cum putem schimba lucrurile?

• În loc de etichete, oferă mesaje despre proces: „Am văzut cât de mult ai exersat astăzi” sau „Ai găsit o soluție bună când nu ți-a ieșit din prima.”

• Creează un spațiu sigur pentru greșeli: de exemplu, „ședințele de greșeli”, unde fiecare din familie povestește o mică eroare și ce a învățat din ea.

Așa învață copilul că greșeala nu e dușmanul lui, ci un profesor.

La adolescență, întrebările existențiale („Cine sunt?”, „Cât valorez?”) se amestecă cu presiunea socială și academică. Dacă adolescentul primește mesajul că dragostea părinților vine doar „când reușești”, interiorizează ideea dureroasă că valoarea lui depinde de performanță.

Cum îi putem ajuta?

• Spune explicit: „Te iubesc și când reușești, și când greșești.”

• Separă valoarea personală de rezultat. Nu confunda cine e copilul tău cu ce note are.

• Încurajează obiective de proces: „Cum ai lucrat? Ce strategie ai folosit?” și nu doar „Ce notă ai luat?”

Un adolescent care se simte acceptat va avea curaj să își asume riscuri sănătoase, să învețe din greșeli și să se dezvolte.

Sportivii: între excelență și epuizare

În sport, perfecționismul are două fețe. Pe de o parte, dorința de a progresa, de a-și depăși limitele, îi poate împinge pe tineri spre performanțe frumoase. Pe de altă parte, frica de greșeală, autocritica excesivă și rușinea la eșec îi pot împinge spre burnout și chiar depresie.

Studii recente arată că:

• Perfecționismul combinat cu strategii de coping slabe duce la epuizare și scăderea motivației.

• În sporturile unde imaginea corporală contează, presiunea perfecțiunii poate crește riscul tulburărilor alimentare.

• Un climat de echipă bazat pe acceptare și feedback constructiv reduce aceste riscuri și crește performanța sănătoasă.

Ce pot face părinții și antrenorii?

• Să permită greșelile la antrenament și să le discutte ca parte din procesul de creștere.

• Să încurajeze obiective de proces („concentrează-te pe mișcarea corectă”) în loc de „fără greșeli.”

• Să separe identitatea sportivului de performanță: „Ești valoros ca om, rezultatul este doar o parte din tine.”

Când părinții simt că nu mai știu ce să facă

Sunt momente în care părinții se simt pierduți: „Am încercat tot, și totuși copilul meu pare mereu tensionat.” Dacă ești acolo, câteva repere te pot ghida:

1. Schimbă limbajul – spune „Apreciez efortul tău” în loc de „Ești perfect.”

2. Normalizează greșelile – vorbește și tu despre momentele când nu ți-a ieșit ceva și ce ai învățat.

3. Separă iubirea de rezultate – amintește copilului că dragostea ta nu depinde de note sau medalii.

4. Setează așteptări realiste – fii clar în privința lucrurilor non-negociabile (siguranță, respect), dar flexibil în rest.

5. Caută sprijin specializat – dacă anxietatea sau perfecționismul rigid devin apăsătoare, un psiholog poate fi de mare ajutor.

Perfecțiunea spusă din iubire poate deveni o greutate pe umerii copiilor. Ei nu au nevoie să fie perfecți pentru a fi iubiți. Au nevoie să simtă că sunt văzuți, acceptați și sprijiniți chiar și atunci când greșesc.

Pentru că, în realitate, excelența nu apare din frica de a greși, ci din curajul de a învăța și de a încerca din nou!